Există lucrări care se nasc din gest și există lucrări care se adună, strat peste strat, până când încep să semene cu un loc. Aici, spațiul capătă memorie, iar fiecare formă pare o construcție ridicată dintr-o experiență trăită și reținută în materie.
Verticalele țin tensiunea, iar culoarea rece deschide o lumină interioară care curge printre structuri ca un timp suspendat. În mijloc, traseul devine invitație , un drum care duce spre ceva ce nu se explică, dar se simte.
Orașul acesta nu este despre arhitectură, este despre stare. Despre felul în care mintea construiește realități, le traversează și le lasă în urmă, fără să le piardă.
Drumul dintre ziduri
