Există atingeri care nu rănesc trupul, ci direcția sufletului. În vremuri tulburi, răul rareori intră prin forță, el pătrunde lent, prin oboseala conștiinței și prin uitarea sensului care ține omul aproape de lumină.
În această tensiune a materiei, lumea pare prinsă între chemare și cădere, între verticalitatea spiritului și tentația unei puteri care consumă tot ce atinge. Iar singura formă reală de salvare rămâne luciditatea inimii, locul unde adevărul continuă să ardă chiar și atunci când epoca își pierde orientarea.
Tensiunea materiei
